
Unn’è cos’i tutt’a canta’
unn’è cos’i tutti
a cada cumu na mila
ari pedi i l’atri.
–
È chissu u piccatu cchiù ranne
ca si po’ canta’ nu ciromista.
Cu ri capiddri arrivutati iu vaju girannu
ccu’ra capu supr’i spaddre
cumu nu luminu ad ùagliu.
Oi cumu mi shalu ad allumà u scuru
i l’anime voshre siccate cum’i pàmpine.
Mi shalu quannu i petre da malacrianza
intr’a trupia mi vùlanu ngùaddru
pàranu grànnine.
Allura cu ri mani shringiu forte
u tuppu di capiddri mia.
–
Ed è accussì duce quannu m’arricùardu
u laghicìaddru chin’i gramigna
e ra vuce abbragata i l’òntanu
e di pàtrima e mamma mia
ca chisà mo addui su’
ca si nni shricano i tutti i canti mia
e beni mi vonnu cumu u campu e ra carne,
cumu quannu a maju chiova e ammoddra l’erba.
Venèrranu a vi mbizzà ccu ri furcuni
ppe ogni jistima voshra contr’a mmia.
–
Pòvari patr’e mamma mia zappaturi!
Siti diventati brutti chiss’è sicuru,
di’ trembe vi spagnati e du’ Signuri.
Putèrrati armenu capi’
cu’ figliu vùashru
ara Russia è ru mìagliu poeta!
U cori nun vi si iazzava pe’ ra vita sua
quannu iddru si mbunnia ri pedi intr’a zanga?
Mo iddru camina cu ru cappìaddru di signuri
e ccu ri scarpe bone.
–
Ma dintr’ad iddru vruscia angora
a shkattaria du guagliuni tristu da’ campagna.
Ad ogni vacca du’ chianchìari
i lundanu iddru manna nu salutu.
E ncuntrannu u cucchìari intr’ a chiazza,
m’arricùardu l’adduru du’ litame ‘ntri campi
ed iddru mantena ra cuda aru cavaddru
cum’a vesta i’ nu sposaliziu.
–
Iu vùagliu beni ara patria mia
cci nni vùagliu daveru assai
puru si ‘na vilìanza cummeglia ri salici sua.
Mi fannu shalà i mussi lùardi di’ pùarci
e ra vuci di’ ranocchie ca càntanu a’ notte.
Mi vena na tènnera susta si m’arricùardu quann’era picciriddru,
mi sùannu a nèglia i chiri sirate frische d’aprile.
Cumu pe’ si quadià l’arberu russu
s’è ricùatu aru suli ca mora.
Oi quanni voti mi cci signu abbarbicatu
ppe’ ci frica’ l’ova ari nidi di’ cùarvi!
E mo cum’è? Sempri verde a’ cima?
E ra corchia è tosta cum’a prima?
–
E tu, gioia mia,
amicu mia cane ccu su pilu ammacchiato!?
Ccu ra vecchiaia ha’ fattu a vuci a cùarvu
e si’ cicatu
e va supr’e sutta su terrenu, ccu ssa cuda ca para ca ti cada
nun t’arricùardu adduè ra porta, adduv’a staddra.
Cumu ni shalàvamu
quannu a mamma c’arrubbàvamu nu pezzarìaddr’i pane,
e ru muzzicàvamu assìami, unu ara vota,
senza ni nasià l’unu ccu l’atru.
–
‘Un signu cangiatu.
E unn’è cangiatu u’ cori mia
Cum’a juri ‘ntra gramigna sbòccianu l’ùacchiu da’ faccia.
Stinnìannu pezze dorate chine i poesia
vi vulerra parrà d’anguna cosa tènnera.
Bona notte!
A vussurìa, bona notte!
‘Un si senta cchiù sona’
‘ntra l’erba da’ sira a fàvuci du suli ca mora.
Stasira vulerra piscia’ da’ fineshra mia
contr’ a luna.
–
Oi luci azzurra, luci du’ culuri du’ cìalu!
Intr’a s’azzurru puru a mmmora ‘un c’è nend’i male.
Cchi mi’nni shrica si paru nu lùardu
ca du’ culu mi penna ‘nu fanale!
Vìacchiu e bravu cavaddru stancatu
mi serva ru mùaddru trottari tua?
Signu vinutu cumu ‘nu mastru vìacchiu
a cantari i sùrici.
Cumu nu misi d’agustu
‘a capu mia si spanna
si spargia e si fa vinu ccu ri capiddri arrizzati.
–
Iu vulerra essa ‘na vela gialla
ppe ji a chiru paisi ddrùacu ara banna.
Claudio Dionesalvi
grazie a
Hasta cuanto podemos, Fondazione Lilli,
“Zio” Silverio della Mondadori,
Federica e Daniele Piraino.
Dedicata a Paolo Nori
testo in italiano:
(foto senza ritocchi grafici, scattata da Zumpano (Cs), domenica 16 marzo 2025 alle ore 17,05)
Leave a Reply